Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit în zona de competență patru persoane care pescuiau în perioada de prohibiție, folosind unelte de pescuit interzise.

 

Weekendul trecut, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfăşurat mai multe acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, pe raza judeţelor Călăraşi și Teleorman. Astfel, au fost depistaţi patru cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 37 şi 52 de ani, care pescuiau în perioada de prohibiție cu unelte de pescuit interzise de lege. Asupra persoanelor, polițiștii de frontieră au descoperit 64 de kilograme de pește, trei plase de pescuit din fir textil, trei plase de pescuit din nailon și un crâsnic. Peştele a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unor societăţi comerciale de profil, în conformitate cu prevederile legale, iar în toate cazurile, polițiștii de frontieră au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „pescuit comercial fără licență sau autorizație de pescuit, pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală, precum și pentru producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”, fapte prevăzute și pedepsite de  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 cu aplicarea articolului 38 alineatul 1 Cod Penal.