Evaluarea Națională la clasa a VIII-a începe astăzi, 18 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Joi, 20 iunie, se va desfășura proba la matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la limba și literatura maternă.

 

Potrivit Ministerului Educației Naționale, primele rezultate vor fi comunicate marți, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 29 iunie.

Probele încep la ora 09:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 08:30. Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de matematică. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Ministerul Educației Naționale pune la dispoziția celor interesați o linie Tel Verde – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 – 20 iunie, între orele 08:00 şi 16:00, iar vineri, 21 iunie, între orele 08:00 şi 14:00.

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obținută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial”, a transmia Ministerul Educației Naționale.