Muzeul Municipal Călărași va găzdui, în data de 17 august 2019, vernisajul expoziției de pictură „Explozie de culoare”. Lucrările care vor fi vizionate de iubitorii de artă sunt semnate de Camelia Zrain. Evenimentul va începe la ora 11:00.

„Vernisajul va fi și pretextul unor discuții despre Călărașiul copilăriei fiecăruia dintre noi. Vă așteptăm cu mult drag”, au transmis reprezentanții Muzeului Municipal Călărași.

Artista Camelia Zrain, despre Camelia Zrain: „M-am născut în Miraveda, în frumoasa Românie. Încă de mic copil m-au inspirat muzele muzicii și literaturii: cântam la mandolină, scriam poezie, citeam toate cărțile care îmi cădeau în mâini și nu au fost puține! În clasa I, bibliotecara școlii mă numea ‘micuța mea cititoare’. În timpul studiilor la IMF București, Facultatea de Farmacie, mi-am întâlnit iubirea care, mai apoi, m-a dus în Valea Bekaa, în Liban. Era în plin război. În toamna lui 1988 m-am mutat în Suedia. Pictura m-a ‘găsit’ acum câțiva ani, s-a descătușat, ca o necesitate, din adâncul ființei mele. Marea mea sursă de inspirație a fost expresionistul Vasilij Kandinskij. Și, îi mulțumesc artistului Steven Taipale, care m-a învățat bazele. Când mă gândesc înapoi, departe, în trecut, văd o fetiță care desena, cu puținul pe care îl avea, hârtie și creioane colorate. Ochii mei erau una cu culorile – și îmi aduc aminte că atunci am simțit ‘flow’ pentru prima dată. Fiți bineveniți la expoziția mea”.

Lucrările vor putea fi vizionate până la data de 8 septembrie 2019.