Rata de părăsire timpurie a școlii este de peste trei ori mai mare în rândul copiilor romi. Organizaţia Salvați Copiii deschide ușile grădinițelor estivale pentru 600 de copii din medii sociale vulnerabile. Datele furnizate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale arată că ponderea copiilor cu vârsta între 3 şi 5 ani înscriși în învățământul preșcolar a fost de 81,9%, pentru anul școlar 2017 – 2018, cu o diferență de peste zece puncte procentuale între mediul rural și urban1, dar îngrijorătoare este discrepanța dintre rata oficială de înscriere și procentul copiilor care participă efectiv la acest nivel esențial al educației – doar 59,8% pentru anul 2017, conform datelor EU-SILC. Această discrepanță ne arată că o parte semnificativă dintre copiii cu vârsta educației preșcolare (3 – 5 ani) sunt înscriși în mod formal la grădiniță, dar nu o frecventează și nu dobândesc cunoștințele și abilitățile fără de care integrarea în școală este foarte dificilă.

 

 

„Relația cu educatorul pune bazele relațiilor cu adulții semnificativi, cu rol formativ din viața copilului. Un copil care nu merge la grădiniță are dificultăți în integrarea școlară și se va simți dezavantajat față de ceilalți, ceea ce duce la probleme de adaptare și de relaționare socială”, spune Oana Diaconescu, educatoare la Centrul Educațional Reșița.

Echitatea în educație, decalajul dintre mediul rural și urban și incluziunea școlară a copiilor romi rămân vulnerabilități ale României. Comisia Europeană amintește că România a adoptat, în 2016, un pachet legislativ anti-segregare, care privește deopotrivă incluziunea egală a copiilor romi, precum și a celor cu dizabilități și a celor proveniți din medii sociale defavorizate, inclusiv mediul rural. Astfel, copiii romi sunt într-un risc crescut de a fi lăsați în afara sistemului educațional, iar procentul mic al celor care frecventează grădinița este îngrijorător: 38% (FRA 2016). Mai mult, datele Comisiei Europene arată că rata de părăsire timpurie a școlii, pentru anul 2017, a fost de 18,1% la nivel național, ea ajungând la 77%, raportat la copii romi. „Suntem în fața unui cerc vicios, care are multiple fațete. Copiii care provin din medii sociale precare, cu acces limitat la resurse economice, au acces redus și la școală și activități educaționale, fapt care întreține discriminarea și defavorizarea lor. De aceea este crucial să ajungem direct la acești copii și să creăm programe construite pe nevoile acestora. Atunci când un copil este ignorat și nu este inclus în grădiniță, el va purta cu el o vulnerabilitate enormă și orice integrare școlară ulterioară va fi mai problematică. Grădinița este etapa necesară în care copilul capătă primele deprinderi, dar și abilități sociale și emoționale esențiale”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizaţiei Salvați Copiii.

 

Date de context

 

Dintre cei 1.000 de copii care au frecventat în 2018 grădinițele estivale, 90% au avut rezultate bune și foarte bune. În total, în cei 19 ani de grădinițe estivale, peste 8.000 de copii au fost incluși în programele grădinițelor estivale. În 2019, școlile care și-au deschis porțile pentru programul grădinițelor estivale sunt: Școala Gimnazială nr. 127 din București, Școala Gimnazială Prejmer/Brașov, Școala Gimnazială Vistea de Jos/Brașov, Școala Gimnazială nr. 7 Reşiţa/Caraș – Severin, Școala Gimnazială nr. 31 Constanța și Școala Gimnazială nr. 1 Mangalia/Constanța, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova/Dolj, Școala Gimnazială nr. 1 Lupeni și Centrul de Zi Salvați Copiii Petrila/Hunedoara, Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași, Școala Gimnazială „Ion Chinezu”/San’ Ana de Mureș, Școala Gimnazială Bahnea și Școala Gimnazială Idiciu /Mureș, Școala Gimnazială Gheorghe Ghica/Suceava, Școala Gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială nr. 25 Timișoara.

 

Povestea lui Alehandro

 

Alehandro are 7 ani, dar până la grădinița de vară de la Organizaţia Salvați Copiii nu a urmat nicio formă de învățământ. Părinții lui s-au despărțit și lucrează amândoi în străinătate. Mama a încercat să-l țină cu ea în Spania, dar în cele din urmă bunica din țară a decis că Alehandro trebuie să meargă la școală și să își facă prieteni. Pentru că băiatul nu vorbea bine limba română și era descurajat, nu a reușit să meargă până acum la grădiniță, așa că luni, 8 iulie, a stat în banca grădiniței estivale a Organizaţiei Salvați Copiii din Sectorul 5, Bucureşti.