Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat sâmbătă, 13 iulie a.c., la Călărași, pentru a participa la întâlnirea membrilor Comitetului Executiv Județean. Aceasta a venit însoțită de Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD, și Mihai Fifor, secretar general al partidului. La finalul întâlnirii, a fost organizată o conferință de presă în cadrul căreia Viorica Dăncilă a vorbit, printre altele, și despre pasajul de Drajna.

„Am discutat despre acest obiectiv important. Am hotărât să cerem situația Ministerului Transporturilor și să urgentăm pasajul de la Drajna. Vom face tot ce este posibil, vom aloca fonduri guvernamentale, astfel încât pasajul de la Drajna să fie modernizat. Am înființat un departament pentru investiții, iar pasajul de la Drajna va fi un obiectiv în cadrul departamentului. Vom urmări săptămânal care sunt progresele pentru acest obiectiv de  investiții”, a declarat Dăncilă.

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că va discuta cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a intensifica planul de lucru pentru pasajul de la Drajna.

Vizavi de Drajna, o să am o discuție și cu colegul meu, ministrul Răzvan Cuc, pentru a vedea exact cum putem face pentru a intensifica planul de lucru și zi și noapte, în acest contract. S-a mai făcut treaba aceasta. Îmi aduc aminte că așa s-a procedat și la Drajna – Fetești, Fetești – Cernavodă, când s-a stimulat constructorul, pentru a grăbi lucrările, cu acordarea unui bonus. Cred că așa vom proceda pentru a termina odată această lucrare extrem de importantă, care creează atâtea nemulțumiri atât la nivel local, cât și celor care tranzitează această zonă”, a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.