foto: www.click.ro

Guvernul a aprobat, în ședința din data de 8 august 2019, la propunerea Ministerului Mediului, rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru Mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Prin acest demers, bugetul programului „Rabla Clasic” pentru persoane fizice a fost suplimentat cu 135 de milioane de lei, sumă care reprezintă aproximativ 20.000 de prime de casare.

 

Românii care doresc să renunțe la automobilul vechi, cu grad de poluare ridicat și să îl înlocuiască cu unul nou, puțin poluant, vor avea din nou posibilitatea să acceseze programul ‘Rabla Clasic’, cel mai longeviv program guvernamental, aflat la a 16-a ediție. Începând de săptămâna viitoare (n.r. – săptămâna aceasta), se vor putea adresa comercianților, având la dispoziție aproximativ 20.000 de prime de casare. Astfel, numărul primelor de casare din acest an îl depășește pe cel din 2018, totalizând 55.000. În funcție de randamentul programului și de solicitări, vom analiza dacă este oportună o nouă suplimentare, la următoarea rectificare bugetară”, a declarat viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Tot prin rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al AFM a fost suplimentat bugetul Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice cu 536 de milioane de lei, sumă asigurată din Programul Operațional Regional, pentru cele şapte regiuni de dezvoltare ale României, mai puțin București – Ilfov (această regiune nefiind eligibilă prin POR). Această sumă se adaugă la valoarea de 120 de milioane de lei, disponibilă deja în bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru regiunea București – Ilfov, totalizând un buget de 656 de milioane de lei pentru programul care vizează instalarea de sisteme fotovoltaice la gospodării individuale, pentru producția de energie electrică și termică din surse 100% ecologice.

Suntem pregătiți să lansăm cel mai ambițios program de mediu din ultimii ani. Prin intermediul acestuia, aproximativ 30.000 de gospodării din România vor putea să își reducă costurile cu factura la energie și chiar să devină prosumatori, deoarece orice cantitate de energie produsă și neutilizată va fi automat livrată în rețea, valoarea acesteia urmând să fie scăzută din costul total al facturii”, a precizat ministrul Grațiela Gavrilescu.