Primăria Municipiului Călărași a semnat, în data de 12 august 2019, contractul de lucrări având ca obiect “Proiect tehnic + execuție rețea canalizare menajeră și pluvială Cartier Măgureni în municipiul Călărași”, cu liderul Smart Energy Business SRL care este asociat cu Crista Art Construct SRL, Old New Construct SRL și KOMORA SRL (proiectant).

Valoarea contractului este de 5.254.395,04 lei fără TVA, durata proiectării este de două luni, iar a lucrărilor de 18 luni. Se va lucra pe toate străzile din cartierul Măgureni, rețeaua de canalizare menajeră urmând a avea o lungime de 5,322 km, iar cea de canalizare pluvială de 2,740 km. Sistemul rețelei de canalizare menajeră a cartierului Măgureni este unul modern, pe toata lungimea rețelei centrale de canalizare fiind prevăzute un numar de 122 cămine de colectare cu vacuum, care vor asigura colectarea apelor menajere provenite de la cele 334 gospodării.