În anul școlar 2018 – 2019, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ)  Călăraşi a iniţiat proiectul „The teacher as a change agent“, finanţat prin granturi SEE şi Norvegiene (2014 – 2021). Acesta a avut ca obiective dezvoltarea  competențelor a patru experți în realizarea schimbării în echipele din școli prin participarea la un curs de patru zile și o zi de job shadowing în Norvegia, îmbunătățirea calității educației furnizate prin crearea unui mecanism de producere a schimbărilor în patru școli pilot, prin acţiunea la nivelul directorilor, șefilor de catedră și a profesorilor, dezvoltarea interesului pentru schimbare în școlile din județ prin diseminarea exemplelor de bună practică prin cercurile metodice cu directorii și cercurile pe discipline în toate școlile din județ.

În acest sens, o echipă din cadrul ISJ Călărași, formată din patru inspectori școlari, a participat la cursul de formare care poartă numele proiectului, desfășurat în capitala Norvegiei, Oslo, în perioada 2 – 7 decembrie 2018, în parteneriat cu Newschool AsSentralenOslo. A urmat o acțiune de diseminare a celor învățate pe toate nivelurile de activități metodice județene, simultan cu construirea de „echipe ale schimbării la nivelul a patru școli pilot din localitățile Borcea, Dâlga Gară, Roseți și Budești. Acțiunile s-au axat pe dezvoltarea competenţelor necesare pentru implementarea practicilor inovatoare în instituțiile de învățământ din județ, exersarea abilităţilor de facilitator într-un sistem de educaţie centrat pe elev, conceperea și dezvoltarea unui design curricular cu valențe formative. În cadrul acţiunilor realizate la nivel județean de către experții participanți la cursul de la Oslo au fost prezentate modalități concrete de organizare și desfășurare a unor lecții centrate pe nevoile elevului, utilizând alternativ mijloacele tradiționale cu  instrumentele digitale de învățare.

„Pentru anul școlar următor ne dorim cooptarea unui număr cât mai mare de cadre didactice în echipe de ‘profesori – agenți ai schimbării’ prin intermediul cărora să realizăm schimbarea atitudinii faţă de procesul de predare-învăţare-evaluare, atât la nivelul cadrelor didactice, cât și la nivelul elevilor, prin crearea unor situaţii de învăţare complexe  în care elevul să participe la propria dezvoltare”, a declarat echipa de „agenți ai schimbării” din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Călărași.