Administrația Fondului pentru Mediu a publicat miercuri, 28 august, pe site-ul instituției modelul de contract, precum și programarea pe baza căreia instalatorii

validați trebuie să se prezinte la sediul AFM (Splaiul

Independenței, nr. 294, Sector 6, București) în perioada 2 – 6 septembrie 2019 pentru a semna contractele de participare în cadrul Programului privind instalarea

sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională

(Programul Național „Casa Verde Fotovoltaice”).

În vederea semnării contractelor, reprezentantul legal al instalatorului validat se va prezenta la sediul Administrației Fondului pentru Mediu cu actul de identitate valabil și cu dovada deschiderii contului la Trezorerie.

De asemenea, contractul poate fi semnat și de către împuternicitul reprezentantului legal al instalatorului validat, caz în care se va prezenta actul de

identitate și împuternicirea notarială.