În perioada 18 – 21 septembrie, se desfășoară două transporturi cu depășiri pe traseul Oltenița Port – DN4 – Oltenița – DN4 – Intersecția DN4 cu DN Centura București – DN CB – Intersecția DN Centura București cu DJ401.

Lățimea maximă a vehiculelor este 6,50 de metri, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere menționează că, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 de kilometri la oră.

Etapele de desfășurare ale celor două transporturi sunt stabilite de Poliția Rutieră, care asigură însoțirea vehiculelor cu depășiri. Transporturile nu se desfășoară în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagină în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situaţia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.