Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, membru cu ștate vechi în Partidul Social Democrat, a fost prezentă, vineri, 4 octombrie, în municipiul Călărași. Ecaterina Andronescu a participat, printre altele, și la o conferință de presă organizată la sediul PSD Călărași. Aceasta a profitat de întâlnirea cu presa și a lămurit un zvon ce a circulat vineri, 4 octombrie, în spaţiul public, și anume că ar pleca din PSD.

“În cadrul unui interviu la RFI, între întrebări a fost dacă plec din PSD. Eu am intrat în PSD în 1996 și nu am avut niciodată gânduri centrifuge, să spunem, și când am intrat, am intrat cu convingerea că lângă niște oameni profesioniști pot să fac și eu mai mult cu ceea ce știu și cu potențialul pe care îl am. Am spus că, deși știu că în politică niciodată nu e bine să spui niciodată totuși, din punctul meu de vedere, ce avem noi acum ca obligație, membri de partid, este să încercăm să readucem partidul acolo unde el a fost. A obținut, în 2016, 46% din voturile cetățenilor și sigur nu am cum să nu mă întreb, aproape în fiecare zi, unde am greșit și cine a greșit și cum putem să îndreptăm greșelile în așa fel încât să redevenim acolo unde am fost. Asta spuneam și la interviu, că din punctul meu de vedere, în discuțiile noastre din interior trebuie să facem aceste analize, să găsim soluțiile de a recâștiga populația care ne-a votat pentru că fără suportul public este foarte greu să guvernezi. Răspunsul meu concret este: nu scăpați de mine”, a declarat Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației în conferința de presă susținută la sediul Partidului Social Democrat Călărași.