Miercuri, 6 noiembrie 2019, s-a desfășurat Cercul pedagogic al profesorilor de istorie, științe socio-umane și al consilierilor școlari. Primăria Municipiului Călărași a găzduit evenimentul în sala de ședințe a Consiliului local. Profesoara Magdalena Tuță, inspector școlar de specialitate, a moderat intervențiile. Profesorul Laurențiu Dumitru a prezentat materialul cu tema „Atitudinea comunității școlare față de copiii cu tulburări din spectrul autist” și proiectul educațional „SuCCES”. Consilierul școlar în Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţa Educaţională (CJRAE) Călărași, profesoara Florica Stancu, a prezentat componenta legislativă care reglementează integrarea elevilor cu CES (n.r. – cerințe educaționale speciale). Profesoarele Cristina Meleacă și Anamaria Ștefan, din partea CJRAE Călărași, au prezentat materialul cu tema „Comportamente frecvente manifestate de copilul cu ADHD la clasă, strategii de intervenție la clasă”. Profesorul Dumitrel Toma a prezentat un film în care elevii din cadrul Liceului „Danubius” au expus părțile plăcute și mai puțin plăcute de la școală, dar și un material care conține concluzii parțiale în urma desfășurării cercetării educaționale „Școala, dar cu drag!”.