Luni, 8 martie, a sosit în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 224.640 de doze. Vaccinurile au fost livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare a fost asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile au fost transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite, după cum urmează: Centrul Național de Stocare București: 63.180 de doze; Centrul Regional de Depozitare Brașov: 26.910 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 29.250 de doze; Centrul Regional de Depozitare Constanța: 25.740 de doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 de doze; Centrul Regional de Depozitare Iași: 29.250 de doze; Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 25.740 de doze.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 15 martie, iar la acest moment se așteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.