Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, la nivelul județului Călărași, în acest weekend, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

 

La activitățile desfășurate au participat aproximativ 300 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii.

În urma activităților desfășurate, la nivelul județului Călărași, echipele mixte au efectuat controale la 275 de societăți comerciale și au aplicat sancțiuni în valoare de aproximativ 91.000 de lei.

Totodată, au fost  aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, dintre care 2 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 28 la Legea nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 12 la alte acte normative.

Oamenii legii le reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TelVerde – 0800.800.358. Numărul TelVerde nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.