Călărăşenii pot opta pentru unul din cele 282 de locuri de muncă vacante aflate în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii instituţiei călărăşene, printre posturile disponibile se numără următoarele: contabil, agent de vânzări, economist şi director economic. Cei interesaţi mai pot opta pentru meseriile de: şofer, agent de turism, muncitor necalificat şi consilier principal. În domeniul confecţiilor textile sunt disponibile cele mai multe posturi vacante, 211 la număr.

Lista locurilor de muncă disponibile în această perioadă este următoarea: consilier principal (3 posturi); consilier asistent (1 post); patiser (1 post); cofetar (1 post); ospătar (1 post); bucătar (2 posturi); contabil (1 post); spălător de vase (2 posturi); pizzar (1 post); ajutor de bucătar (1 post); agent de vânzări (2 posturi); vânzător (2 posturi); agent comercial (1 post); confecţioner îmbrăcăminte (40 de posturi); muncitor necalificat în confecţii textile (54 de posturi); călcători (10 posturi); gestionar (1 post); ambalator (1 post); şef formaţie confecţii textile (2 posturi); ctc-ist confecţii textile (2 posturi); muncitori confecţioneri (50 de posturi); operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (40 de posturi); confecţioner butonieră şi nasturi (1 post); manipulant marfă (12 posturi); economist (1 post); agent vânzări carte şcolară (2 posturi); şofer categoria B (1 post); muncitor necalificat (11 posturi); agent turism (1 post); director economic (1 post); vopsitor (2 posturi); electronist (1 post); strungar (1 post); lucrător comercial (2 posturi); casier (10 posturi); sudor (1 post); mecanic utilaj (1 post); lucrător pensiune turistică (1 post); electrician (2 posturi); şofer (8 posturi); mecanic auto (2 posturi); sudor (1 post); şofer autobuz (1 post). La nivel naţional sunt înregistrate, la această dată, 20.150 de locuri de muncă. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Călăraşi. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.