Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 datele necesare demarării activităţii de vaccinare „prioritară” a personalului din învăţământ în centre dedicate, prin organizarea de echipe mobile.
Au fost comunicate către CNCAV: necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă și județe; lista celor 42 de locații destinate procesului de vaccinare a personalului din învățământul preuniversitar (personal din creșe și grădinițe, personalul didactic din învățământul primar, gimnazial, liceal), precum și lista persoanelor de contact responsabile (inspectori școlari generali); lista celor 20 de locații, pe fiecare centru universitar, destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învățământul universitar și persoanele de contact responsabile.
Numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324, iar numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622.
În acest sens, medicul primar epidemiolog din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Călăraşi, dr. Camelia Truică, a prezentat, pe un site de socializare, situaţia vaccinării cadrelor didactice din judeţul Călăraşi. Astfel, 264 de cadre didactice sub 55 ani, care şi-au exprimat dorința de a fi vaccinate la Casa Corpului Didactic Călărași, vor fi vaccinate la centrul comunitar de vaccinare de la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” (fostă Şcoala Generală nr. 11) Călărași, iar 89 de cadre didactice peste 55 ani, care şi-au exprimat dorința de a fi vaccinate la Casa Corpului Didactic Călărași, vor fi vaccinate la centrul comunitar de vaccinare clădire Enel Călărași. Cadrele didactice menționate vor fi vaccinate eșalonat, în perioada 1 – 7 martie 2021.