Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi a publicat recent lista cu rezultatele înregistrate în urma desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Naţional de Experţi în Managementul Educaţional. Astfel, din 61 de candidaţi, 36 au fost declaraţi promovat”.

Pentru concursul de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Naţional de Experţi în Managementul Educaţional, s-au înscris 61 de profesori din Călăraşi. În urma etapei de selecţie online, care a avut loc la sfârşitul lunii august, 45 de dascăli călărăşeni au fost admişi. În perioada 9 – 15 octombrie a avut loc evaluarea portofoliilor candidaţilor de către comisiile de evaluare constituite la nivelul ISJ, respectiv la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. În data de 16 octombrie 2015 au fost validate rezultatelor selecţiei de către consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean şi au fost afişate rezultatele evaluării, în ordinea descrescătoare a punctajelor. Astfel, din cei 61 de profesori înscrişi la concursul de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Naţional de Experţi în Managementul Educaţional, 36 au promovat. Contestaţiile pot fi depuse între 19 şi 23 octombrie, iar pe 3 noiembrie vor fi publicate rezultatele finale ale evaluării portofoliilor depuse la concurs.