Ministerul Culturii susține activitatea de cercetare arheologică în anul 2020 prin finanțarea mai multor proiecte ale instituțiilor din subordinea sa, dar și a altor muzee, institute de cercetare și universități. Bugetul total alocat acestei activități prin Programul național de finanțare a cercetării arheologice sistematice ‐ 2020 este de 700.000 de lei.

Pe lista proiectelor câştigătoare după soluționarea contestațiilor sunt cuprinse instituții din subordinea Ministerului Culturii, având un buget total alocat de 200.000 de lei.

Astfel, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca a primit fonduri în valoare de: 20.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic  ‐ Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (Grădiștea de Munte‐  Sarmizegetusa Regia); 40.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic  ‐ Potaissa, castrul legiunii V Macedonica (castrul roman de la Turda – Potaissa); 50.000 de lei pentru proiectul de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Castrul auxiliar Bologa; 37.500 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐  Oraşul roman Apulum, Sediul guvernatorului consular al celor 3 Dacii; 15.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Cetatea Zânelor‐ Covasna. Muzeul Național de Istorie a României a primit 37.500 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Situl arheologic de la Vețel Micia.

De asemenea, pe listă se află şi instituții muzeale, de cercetare, altele decât cele subordonate Ministerului Culturii, acestea având un buget alocat de 500.000 de lei. Astfel, Institutul de Cercetări Eco ‐ Muzeale Tulcea a primit fonduri în valoare de: 50.000 de lei pentru proiectul de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Maliuc (Așezarea neo‐eneolitică, punctul Taraschina); 37.500 de lei pentru finanţarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Jurilovca – Orgame/Argamum (Capul Dolojman); 25.000 de lei pentru proiectul de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ oraşul roman Aegyssus (Colnicul Hora); 25.000 de lei pentru proiectul de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Isaccea‐Noviodunum (Eski‐kale – Pontonul Vechi); 25.000 de lei pentru proiectul de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ (L)Ibida – Slava Rusă  (Lutarie).

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a primit suma de 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului Solicitare de fonduri destinate finanţării proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Capidava (Situl arheologic de la Capidava – Cetate).

Universitatea din București a primit 37.500 de lei pentru proiectul de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Sultana – Malu Roșu, din comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi.

Complexul Muzeal Arad a primit suma de 37.500 de lei pentru proiectul de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Sântana‐Cetatea Veche.

Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște a primit 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Poiana Cireșului.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova Ploiești a primit suma de 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Așezare preistorică.

Institutul de Arheologie Vasile Pârvan Bucureşti a primit 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Histria.

Muzeul Judeţean Satu Mare a primit suma de 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului Muzeul Judeţean Satu Mare şi suma de 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului și de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Urziceni – Vade Ret (Vamă).

Muzeul Judeţean Argeş  Piteşti a primit 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Valea Stânii (Vărzărie).

Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu a primit suma de 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul Bucșani.

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a primit 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul Necropolele din epoca fierului de la Sâncrai (Darvas) şi 25.000 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Villa rustică de la Oarda Bulza.

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău a primit suma de 12.500 de lei pentru finanțarea proiectului de cercetare pentru șantierul arheologic ‐ Rezervaţia arheologică Porolissum (Pometul Jacului).