În ultimul an, au început să apară tot mai des semnale despre prezenţa în trafic a unor şoferi care solicitaseră preschimbarea unor permise obţinute în state membre ale Uniunii Europene, unele fiind suspectate că ar fi fost obţinute ilegal. Astfel că, încă din primăvară, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au demarat, în Ploieşti, o anchetă care, în urma primelor informaţii obţinute, a fost extinsă în mai multe județe ale țării și în municipiul București.

Câteva luni mai târziu, în plin sezon estival, în urma acestei prime anchete, au fost executate 61 de percheziții domiciliare și 79 de mandate de aducere.

Odată conturat dosarul de urmărire penală, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au efectuat, recent, 41 de percheziții domiciliare și au executat 48 de mandate de aducere, în 19 județe și în Capitală, pentru destructurarea unei grupări infracționale. Aceasta era formată din cetățeni români și străini care se ocupau cu obținerea ilegală de permise de conducere românești, prin preschimbarea unor permise străine contrafăcute.

Acţiunea complexă s-a desfășurat în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și în municipiul București.

Pentru realizarea investigațiilor și cercetărilor specifice, polițiștii ploieșteni au beneficiat de sprijinul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, al mai multor unități teritoriale de combatere a criminalității organizate și al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Ancheta a reliefat că, începând cu a doua jumătate a anului trecut şi până în prezent, în județele Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București, a fost constituit un grup infracțional organizat compus, inițial, din nouă membri, români și străini, la care  au aderat și alți cetățeni români. Grupul era axat pe infracţiuni informatice, fiind specializat în realizarea de falsuri, utilizând, frecvent, corupția.

Mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România au plătit circa 3.000 de euro fiecare pentru obţinerea frauduloasă a permiselor auto. Ei dădeau membrilor reţelei datele personale, fotografia şi un specimen de semnătură, care erau trimise în străinătate, pentru întocmirea permiselor. Documentele realizate erau expediate în România şi preschimbate de către cetățenii români la serviciile locale de profil.

Până în prezent, au fost identificați peste o sută de cetățeni români care au efectuat preschimbarea sau care au depus documentele necesare la autoritățile competente. O parte dintre aceștia au fost deja depistaţi cu diferite încălcări ale legislaţiei rutiere.

La această acțiune complexă, la nivel naţional, au participat polițiști din cadrul Brigăzii de de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploiești, București, Bacău, Constanța, Iași, Oradea, Pitești, SCCO Arad,  Botoșani, Călărași, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Olt, Teleorman, Vâlcea și Vaslui, suportul de specialitate fiind asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și de Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Ploiești.

Polițiștii BCCO Ploiești și procurorii Serviciului Teritorial al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism continuă cercetările pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, dare și luare de mită.