În data de 24 iunie 2017, la Călăraşi s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului profesional – sportiv “Marşul Factorilor Poştali”. La această întrecere au participat 50 de poştaşi din judeţul nostru.
Potrivit liderului Sindicatului Lucrătorilor Poştali din Călăraşi, Silvia Scarlat, evenimentul “Marşul Factorilor Poştali” este unul de tradiţie al Poştei Române. Debutul acestei competiţii sportive este înregistrat în anul 1977, la Bucureşti, şi s-a desfăşurat în ediţii anuale, cu excepţia anilor 2012 şi 2013.
“Fiind o modalitate de exprimare a recunoaşterii şi aprecierii faţă de rolul factorilor poştali şi poziţionarea acestora în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română, susţinem organizarea concursului sportiv în principal, pentru promovarea în rândul salariaţilor a unui climat de normalitate, coeziune şi apartenenţă la organizaţie”, a declarat Silvia Scarlat.
Întrecerea sportivă „Marşul Factorilor Poştali” s-a desfăşurat în conformitate cu Regulamentul Federaţiei Române de Atletism şi a constat în două probe: feminin: 3.000 de metri; masculin: 7.000 de metri. La eveniment au participat 20 de femei şi 30 de bărbaţi. La femei, pe primele trei locuri s-au clasat următoarele concurente: Georgeta Cimpoeru, Oficiul Poştal Fundulea, locul I; Nicoleta Voicu, Oficiul Poştal de Distribuire Călăraşi, locul II; Mariana Sprânceană, Oficiul Poştal Perişoru, locul III. La bărbaţi, pe podium s-au clasat următorii: Mircea Zainea, Oficiul Poştal Modelu, locul I; Auraş Marin, Oficiul Poştal Distribuire, Călăraşi, locul II; Nelu Stănescu, Ghişeul Poştal Nicolae Bălcescu, locul III.
“Vrem să mulţumim directorului Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Călăraşi, Marius Dumitrescu, care ne-a acordat sponsorizare cu diplome, cupe, tricouri şi sprijin deosebit şi, nu în ultimul rând, mulţumim SLPR – Filiala Călăraşi”, a conchis Silvia Scarlat. La finalul competiţiei au fost acordate şi premii în bani de către Compania Naţională Poşta Română.