Astăzi, 22 iunie, au fost afișate primele rezultate ale Evaluării Naționale. La nivelul judeţului Călăraşi, 68,6% dintre elevii prezenți au promovat acest examen. Au participat 2.430 de elevi, în 71 de centre de examen – 2.092 la proba de limbă română și 2.070 la cea de matematică. Niciun elev nu a fost depistat cu temperatură și nu a fost eliminat.

Conform primelor note, au fost înregistrate şase medii de 10: două la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Călărași, două la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Călărași, una la Colegiul Național „Neagoe Basarab” Oltenița și una la Școala Gimnazială „Carol I” Călărași.

„Situația statistică generală arată că dintre cei 2.070 de candidați prezenți, 1.419 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 68,60%. Din totalul candidaţilor admişi, şase au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 85,78%: 2.070 candidați prezenți, dintr-un total de 2.413 elevi înscriși. La proba de limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 1.635 de candidați (78,98%), iar 22 de candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de matematică, 1.265 de candidați (61,11%%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 18 candidați au obținut nota 10 (zece)”, se arată în statisticile oficiale furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Călărași după proba scrisă la matematică.

Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații în format fizic sau electronic astăzi, în intervalul orar 16:00 – 19:00, și mâine, 23 iunie, între orele 08:00 și 12:00. Cei care vor contesta nota obținută trebuie să semneze o declarație tip prin care menționează că au luat la cunoștință faptul că soluționarea contestației poate modifica nota obținută inițial atât prin creștere, cât și prin descreștere. În cazul candidaților minori părinții sunt cei care vor semna această declarație. Elevii vor vedea notele finale obținute sâmbătă, 27 iunie.