A fost finalizată turnarea primului strat de asfalt pe strada Năvodari, în zona de case. Modernizarea străzii, inclusă în proiectul Lotului 1 de străzi din cartierul Mircea Vodă, ce include și străzile Grădiștei, Crângului, Mihai Viteazul și Dumbravei, continuă cu trotuarele și cu al doilea strat de asfalt, lucrări care se vor efectua în funcție de condițiile meteorologice. De menționat este faptul că în ședința ordinară a Consiliului Local Călărași, ce va avea loc astăzi, 28 noiembrie, sunt supuși spre aprobare indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Modernizare străzi în cartierul Mircea Vodă – Lot 2”, proiect ce include celelalte străzi care au nevoie de modernizare. Pentru strada Pescăruși a fost semnat contractul de lucrări de introducere a rețelei de canalizare pluvială și de reabilitare a rețelei de apă.