Elena SOLOMON

radiovocescampi@yahoo.com

Joi, 17 octombrie, consilierii locali călărășeni au fost convocați de îndată în ședință extraordinară pentru rectificarea bugetului local, în urma Hotărârii Guvernului nr. 752/16.10.2019 prin care au fost repartizate sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale. A fost repartizată, în regim de urgență, Direcției de Asistență Socială, suma de 5.300.000 de lei pentru asigurarea plăților pentru salariile asistenților personali și pentru indemnizațiile însoțitorilor persoanelor cu handicap, până la finalul lui 2019. 4.511.000 de lei este suma asigurată din bugetul local pentru aceste plăți de asistență socială, până în prezent, având în vedere fondurile insuficiente repartizate la începutul anului prin Legea bugetului de stat. 147 de asistenți personali și 826 de beneficiari de indemnizații de însoțitori sunt în plată în municipiul Călărași. Pentru salariile asistenților personali, pentru întreg anul 2019, suma necesară este de 4.850.000 de lei, iar pentru indemnizații de însoțitori de 12.314.000 de lei.

Până la finele anului plățile se vor face astfel: între 21 şi 23 octombrie – plata lunii august 2019; între 28 şi 30 octombrie – plata lunii septembrie 2019; între 14 şi 18 noiembrie – plata lunii octombrie 2019; între 12 şi 16 decembrie – plata lunii noiembrie 2019.