În ziua de miercuri, 03 februarie 2021, a avut loc ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial, sub președinția Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu.

În cadrul acestei ședințe a fost aprobată desfășurarea examenului de Capacitate preoțească, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, sesiunea 4 martie 2021. În aceeași zi se va susține și examenul de selecționare în mediul urban, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Detaliile privind desfășurarea celor două examene vor fi publicate pe site-ul oficial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor: www.sf-esc.ro.

În ședința de lucru au fost aprobate lucrări de înfrumusețare a bisericilor parohiale din Protopopiatele Slobozia și Fetești, din cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

A fost  acordat un ajutor financiar unui preot slujitor din Protopopiatul Slobozia, în cuantum de 1.000 de lei, din Fondul de întrajutoare al personalului clerical și neclerical. De asemenea, au fost aprobate mișcări de personal clerical și neclerical în cadrul Eparhiei.

Ședința a avut pe ordinea de zi măsuri pentru îmbunătățirea activității pastoral-misionare și administrativ-patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor și protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei.