Ieri, 19 iunie, a început Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a din judeţul Călăraşi.
Astfel, ieri, s-a desfăşurat prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română. Următoarea probă din cadrul Evaluării Naţionale este cea la matematică, ce se va desfăşura miercuri, 21 iunie. Elevii care aparţin minorităţilor naţionale şi au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la limba şi literatura maternă joi, 22 iunie. Afişarea primelor rezultate este programată în data de 26 iunie 2017, până la ora 16:00. Contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20:00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie 2017, în centrele de examen şi pe site-ul evaluare.edu.ro.
În vederea semnalării unor posibile disfuncţionalităţi în derularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, Ministerul Educaţiei pune la dispoziția celor implicați în acest examen linia TelVerde 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit). Numărul 0800801100 este disponibil zilnic, pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 8:00 -16:00 (luni – joi) şi 8:00 – 14:00 (vineri).
Nota obţinută va avea o pondere de 80% din media de admitere la liceu, celelalte 20 de procente fiind constituite de media generală a elevilor în clasele V – VIII.

(foto: huff.ro)