Elevii clasei a IV-a din judeţul Călăraşi vor susţine, în această săptămână, probele din cadrul Evaluării Naţională, şi anume limba română, matematică şi limba maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale).
Copiii de clasa a II-a au trecut prin emoţiile Evaluării Naţionale la mijlocul lunii aprilie, aşa că de astăzi este rândul celor de clasa a IV-a să participe la testare.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, calendarul Evaluării Naţionale de la finalul clasei a IV-a este următorul: 3 mai – limba română, 4 mai – matematică, 5 mai – limba maternă. Durata alocării testelor de evaluare este de 60 de minute pentru fiecare test administrat.
În zilele de 10 şi 11 mai 2017 este rândul elevilor de clasa a VI-a să fie examinaţi, aşa că aceştia trebuie să se pregătească la disciplinele limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţele naturii.
Evaluările urmăresc evoluţia elevilor pe durata gimnaziului. Notele obţinute nu se trec în catalog şi nu sunt făcute publice. Conform Ministerului Educaţiei Naţionale, în acest mod se va cunoaşte în ce măsură elevul şi-a însuşit elementele de bază specifice vârstei, iar ulterior se vor corecta eventualele dificultăţi.

(foto: observator.tv)