Un echipaj de prim ajutor al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) din cadrul Secției de pompieri Dragalina a fost solicitat să intervenă rapid pentru acordarea primului ajutor în cazul a trei  persoane, care au suferit mai multe traumatisme în urma unui accident rutier. La locul accidentului s-au deplasat și echipajele Poliţiei şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Călăraşi, care au preluat alte două victime, cărora le-au acordat îngrijiri medicale

 În data de 29 mai 2016, ora 04:04, un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de pompieri Dragalina a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localității Ștefan cel Mare, la un accident rutier soldat cu trei victime, după ce autoturismul în care se aflau aceștia s-a răsturnat în afara părții carosabile. La sosirea echipajelor de intervenţie la locul accidentului, au fost identificate trei victime, două de sex feminin și una de sex masculin, iar starea acestora era următoarea: Valentina G., în vârstă de 17 ani, pasageră pe centrul banchetei din spate, era conștientă și acuza dureri acute la nivelul coloanei cervicale și toracelui, existând suspiciune de fractură la nivelul membrului inferior stâng. Aceasta a primit îngrijiri din partea unui echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Călărași; Liliana H., în vârstă de 18 ani, pasageră dreapta spate, era conștientă, cooperantă, prezenta traumatisme la nivelul toracelui și excoriații la nivelul membrelor. Aceasta a primit îngrijiri și a fost preluată de un echipaj SAJ, care ulterior a transportat-o la spital, şi Constantin P., în vârstă de 27 de ani, pasager stânga spate, era conștient și acuza dureri la nivelul membrului superior drept, în zona umărului. Acesta a primit îngrijiri medicale din partea altui  echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Călărași. Laurențiu C., cel care se afla la volanul autoturismului atunci când acesta s-a răsturnat în afara părții carosabile, nu a necesitat îngrijiri medicale.

pompieri