Miercuri, 19 februarie, în jurul orei 18:00, a avut loc un accident rutier în localitatea Vărăşti, comuna Dorobanţu, soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de 39 de ani, pasager într-un autovehicul. Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Chiselet au acţionat rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD.

 

În data de 19 februarie 2020, ora 17:55, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Chiselet au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să acţioneze în satul Vărăşti, comuna Dorobanţu, pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane de sex masculin în vârstă de 39 de ani şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce un autovehicul în care se aflau trei persoane a derapat şi s-a răsturnat.

În urma accidentului, a rezultat o singură victimă, un bărbat (pasager în vehicul, în vârstă de 39 de ani, care era conştient şi prezenta traumatisme la nivelul capului, în zona parietală).

Celelalte două persoane aflate în autovehicul nu prezentau traumatisme şi au refuzat examinarea sau transportul la spital pentru verificări mai amănunţite.

Bărbatul rănit a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD, a primit îngrijiri şi a fost transportat la spital.