În data de 6 martie 2020, ora 06:22, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate, prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe DJ 201B, pe raza oraşului Lehliu Gară, pentru acordatrea primului ajutor în cazul mai multor persoane, care au suferit diverse traumatisme, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Dat fiind numărul mare de persoane care necesitau acordarea primului ajutor, a fost solicitat în sprijin şi ATPMV (n.r. – autospecială transport personal şi victime multiple) de la Detaşamentul de pompieri Călăraşi.
În urma accidentului rutier opt dintre cele nouă persoane aflate în autovehiculul de transport au avut nevoie de îngrijiri. Toţi erau conştienţi şi prezentau diferite traumatisme, fară a fi pusă în pericol viaţa vreunuia dintre cei implicaţi. Una dintre victime a fost preluată de echipajul de prim ajutor SMURD şi a fost transportată la spitalul Lehliu Gară, iar alte cinci victime au fost preluate şi transportate la acelaşi spital de către echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Alte două persoane au fost preluate de ATPMV, iar după ce li s-au acordat îngrijiri, acestea au refuzat transportul la spital pentru verificări mai amănunţite. Cea de-a noua persoană din microbuz, conducătorul vehiculului, care nu prezenta mărci traumatice, a fost preluat de organele de poliţie.