Mai multe blocuri din municipiul Călăraşi au rămas fără acoperişuri în urma furtunii de duminică. Astfel, duminică, în jurul orei 15:30, o puternică furtună s-a abătut asupra oraşului Călăraşi. Deşi a durat doar câteva minute, a reuşit să producă pagube însemnate. Mai mulţi copaci şi acoperişuri de imobile au fost luate de vânt. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă au existat maşini avariate.

 

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au avut mai multe intervenţii pentru degajarea terenului în urma furtunii. De asemenea, toate serviciile subordonate Primăriei Municipiului Călăraşi s-au aflat în teren, duminică după-amiaza pentru a îndepărta resturile de acoperiş sau copacii căzuţi care blocau traficul rutier. Astfel, pe teren au fost reprezentaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Gospodărire Comunală, Serviciului de Pavaje şi Spaţii Verzi, Urban S.A. şi Poliţiei Locale. Alături de aceştia s-a deplasat în teritoriu şi administratorul public al municipiului Călăraşi, Valentin Deculescu.

S-a intervenit în colaborare cu cadrele ISU Călăraşi pentru înlăturarea unui acoperiş căzut la blocul K7 (în zona Bisericii „Sfânta Mare Muceniţă Anastasia”). De asemenea, pe strada Trandafirilor a zburat acoperişul imobilului D24. Aici locatarii au ajutat la îndepărtarea resturilor din materialele de construcţii. Blocul J44 a rămas fără acoperiş, iar la imobilul vecin J51 a zburat tencuiala. Pe strada Muşeţelului, în faţa Comisariatului Judeţean, s-a intervenit pentru tăierea unui copac căzut. De asemenea, în zona Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, un copac s-a prăbuşit şi a blocat circulaţia. Angajaţii Primăriei Călăraşi lucrau şi în cursul zilei de ieri, 20 martie a.c., în Parcul Central pentru tăierea a doi copaci înclinaţi.

Important este să precizăm faptul că acoperişurile dărâmate de vânt nu aveau autorizaţie de construire. Cârpeala unor oameni se poate solva cu victime omeneşti. Din fericire, în momentul furtunii, străzile erau mai libere, neînregistrându-se victime.