În luna octombrie a acestui an Asociația Green Space, cu sediul în municipiul Oltenița, a lansat proiectul „Eco-Argeș”. Acesta implică acțiuni de igienizare ce se vor desfășura atât pe malurile râului cât și pe apă, în trei etape, pe ultimii 16 kilometri de curs. Obiectivul principal este reducerea poluării și protejarea ecosistemului. Detaliile proiectului vor fi postate pe site-ul și pagina de Facebook ale asociației.

Prima acțiune în acest sens a avut loc în data de 24 octombrie 2020, în zona satului Clătești, comuna Mitreni.

Conform studiilor, Dunărea „încarcă” zilnic Marea Neagră cu peste 4,2 tone de plastic pe zi, echivalentul a 1.533 de tone pe an.

Dunărea are peste 300 de afluenți de la izvor până la vărsarea în Marea Neagră. Unul dintre principalii afluenți este râul Argeș. Acesta curge pe o distanţă de 350 de kilometri și, din păcate, adună multe deșeuri de orice natură, făcându-l astfel, împreună cu Rusenski Lom din Bulgaria, unul dintre cei mai mari poluatori ai Dunării, conform unui studiu al Comisiei Internaţionale pentru Protejarea Fluviului Dunărea.

„Cum gura de vărsare a Argeșului se află lângă orașul nostru, suntem cumva obligați să acționam în acest sens, să colaborăm atât cu instituțiile responsabile dar mai ales să implicăm comunitatea din Oltenița și să formăm un grup de voluntari ce vor acționa pe zona de protejarea mediului.Intenționăm ca în cadrul acestui proiect să facem cunoscută problema poluării excesive a râului Argeș și să găsim soluții pentru protejarea faunei locale. Cu siguranță va fi unul dintre cele mai ample proiecte ale noastre pe care nu îl vom putea susține fără implicarea autorităților locale și a comunităților din zonă. Acțiunea de sâmbătă organizată de asociația noastră s-a desfășurat alături de voluntari (printre aceștia s-a aflat și Ciprian Panait, primarul comunei Mitreni) și cu sprijinul sponsorilor locali: SC Iridex Grup SRL, SC Cassano Metal SRL, Andrei Magria, Gabriel Oprican. Astfel am reușit ca în aproximativ două ore să adunăm peste 120 de saci mari plini cu deșeuri din zona podului Clătești. A fost o acțiune reușită din toate punctele de vedere și este doar un prim pas din seria de activități de protejare a mediului pe care le avem în pregătire pentru anul următor, nu doar în cadrul acestui proiect. Avem nevoie de susținerea autorităților competente, de creșterea numărului de membri în asociație, de ajutorul voluntarilor pe care îi așteptăm de fiecare dată să ne fie alături în încercarea de a salva mediul înconjurător de ignoranța și nepăsarea unor semeni, mai ales în aceste vremuri de criză”, au declarat reprezentanţii Asociației Green Space.