Polițiștii de prevenire a criminalității împreună cu cei de ordine publică și proximitate s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu cetățeni ai comunităților de romi, în cadrul unei acțiuni de prevenire a faptelor cu violență. Scopul activității a fost acela de informare cu privire la măsurile de autoprotecție ce trebuie adoptate pentru a nu deveni victimele infracțiunilor săvârșite cu violență și la consecințele juridice și sociale în cazul comiterii unei astfel de infracțiuni. Prin vizita lor în rândul comunității, oamenii legii au subliniat necesitatea formării unui comportament care să excludă manifestările cu violență, conștientizarea asupra efectelor negative ce decurg dintr-un comportament violent și necesitatea adoptării unei atitudini de toleranță, înțelegere și respect față de cei din jur. Totodată, la sediul Poliției Municipiului Călărași a fost organizată o întâlnire de informare, la care au participat reprezentanții comunităților de romi, activitatea fiind susținută de șeful Poliției Municipiului Călărași, șeful Biroului de Ordine Publică și polițiștii de proximitate.