Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a desfăşurat, în data de 13 iunie 2017, o serie de activităţi dedicate Zilei Informării Preventive din România. Cadrele ISU Călăraşi au organizat cu acest prilej mai multe puncte de informare preventivă în locurile cu aglomerări de persoane, unde călărăşenii au avut posibilitatea să intre în contact cu inspectorii de prevenire. Astfel, s-au desfăşurat activităţi de informare în municipiul Călăraşi, în parcarea celui mai mare supermarket din zona gării, şi în municipiul Olteniţa, pe platoul din faţa unui supermarket din zona autogării.

Cu aceaşi ocazie, au fost organizate activităţi de expunere a tehnicii de intervenţie, acţiuni în cadrul cărora au fost distribuite pliante şi alte materiale de informare preventivă conţinând reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la locuinţe şi gospodării, dar şi materiale referitoare la campaniile naţionale de educare şi informare publică derulate la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.