Directorul companiei Mix Music Bucureşti, Marius Gavrilă, a susţinut, în această săptămână, o conferinţă de presă în cadrul căreia a adus acuze la adresa autorităţilor locale. Este vorba despre preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă şi Marian Dinulescu, precum şi despre primarul municipiului nostru, Daniel Drăgulin.

Marius Gavrilă a declarat că are şi dovezi la tot ceea ce susţine, însă nu a dorit să le facă publice deocamdată. În ultimul timp s-a speculat că Direcția Națională Anticorupție ar fi cerut contractele pe care firma Mix Music le-a încheiat cu Centrul Cultural Județean Călăraşi, însă Gavrilă susţine că nu a fost chemat la DNA.

Marius Gavrilă lasă de înţeles că Iliuţă ar fi chemat Direcția Națională Anticorupție pentru a verifica contractele cu Mix Music

Directorul companiei Mix Music a lăsat să se înţeleagă că vinovat de treaba cu DNA ar fi preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, şi asta pentru că Marius Gavrilă a aflat de o adresă trimisă de Consiliul Judeţean către Centrul Cultural, prin intermediul căreia se solicita să se pună la dispoziţia Cabinetului Preşedintelui contractele cu această firmă. Această adresă a venit după ce, se pare, că Direcția Națională Anticorupție ar fi solicitat CJ contractele cu Mix Music. “Nu am fost niciodată la DNA. Şi dacă e nevoie să mă duc, mă duc, dar nu am absolut nimic ilegal. Am primit o hârtie. Mi-a spus lumea: ‘Băi, vezi că ţi-au făcut sesizare, vezi că ţi-au făcut reclamaţie’ (reclamaţie care sună cam aşa: Consiliul Judeţean către Centrul Cultural: în urma solicitării Parchetului de pe lângă Curtea Justiţiei, Direcţia Naţională Anticorupţie, înregistrată sub numărul… vă rog să puneţi la dispoziţie cabinetului domnului preşedinte în vederea înaintării către instituţia mai sus menţionată toate înscrisurile companiei artistice Mix Music Show). Am fost la Bucureşti, la DNA şi am arătat asta. Au început să râdă oamenii şi spuneau: ‘Când vine DNA-ul, vă ia pe sus pe toţi, şi pe Mix Music şi pe Centrul Cultural, pe toată lumea’. Auzind toate lucrurile acestea, m-am dus la domnul preşedinte, am ciocănit la uşa dânsului. Tot ce vă spun este în felul următor: am dovezi la absolut tot ce vă spun, înregistrări audio – video, martori şi schiţe. Nu mi-e frică de absolut nimeni, doar de Dumnezeu. Nu am greşit şi nu mi-am bătut joc de nimeni. Sunt mândru de ceea ce fac eu ca şi lucruri. Auzeam artiştii, mă sunau şi îmi spuneau: ‘Domnule Gavrilă, ne sună doamna Izabela, ne sună de la cabinetul domnului preşedinte, consilierul nu ştiu cine, ne întreabă de preţuri. Ce să spunem?’ Repet, la tot ce vă spun am înregistrări, convorbiri telefonice, audio. Eu le spuneam: ‘Domnule, spuneţi-le adevărul. Nu aveţi de ce să minţiţi, nu am nimic de ascuns’. După toate aceste telefoane, după toţi aceşti artişti, îmi dau seama că se întâmplă ceva. Înainte de ‘Hora Mare’ (n.r. – Festivalul Internaţional de Folclor ‘Hora Mare’), îl aştept pe domnul preşedinte, urc la dânsul, era ora 07:20, dimineaţa: ‘Domnule preşedinte, eu sunt Marius Gavrilă de la Mix Music’ şi mi-a zis: ‘Haide, ce, nu ne cunoaştem? Ştiu ce faci, că faci de calitate’. I-am spus: ‘Înţeleg că se întâmplă ceva. (Iliuţă): ‘Nu, domnule, noi cu tine lucrăm, faci lucruri de calitate’. Zic: ‘Dacă deranjez cumva, fac un pas în spate, nu e problemă. (Iliuţă): ‘Nu am nimic cu tine’.”, a declarat Marius Gavrilă, care a adăugat că Vasile Iliuţă face trafic de influenţă, pentru că se pare că actualul preşedinte al CJ Călăraşi l-ar fi trimis pe impresar să cazeze artiştii la Hotelul Hestia. Gavrilă a mai precizat că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Răducu George Filipescu, nu i-a zis niciodată unde să cazeze vedetele. Iată declaraţia lui Gavrilă din conferinţa de presă, cu referire la o discuţie dintre acesta şi Vasile Iliuţă: “(Iliuţă): ‘Unde cazezi lumea?’ (Gavrilă): ‘Poftim? La Hotel Călăraşi, că e foarte aproape’. (Iliuţă): ‘La Hestia cazezi?’ (Gavrilă): ‘Păi nu’. A pus mâna pe telefon domnul preşedinte, l-a sunat pe domnul de la Hestia, m-am dus la Hestia, am cazat şi am plătit o parte din factură, pentru că nu am putut să îi cazez pe toţi, deoarece nu au avut camere libere. M-a costat 600 de milioane (n.r. – lei vechi). Domnule preşedinte, ăsta se numeşte trafic de influenţă, domnule. Ăsta-i trafic, domnule Iliuţă, poliţie politică. Asta m-a pus să fac, m-a trimis la hotel. Mi-a spus direct să mă duc să cazez lumea la Hestia. L-a sunat dânsul personal pe domnul patron de acolo şi m-am dus la dânsul. Ce să fac? Corabie nouă, comandant nou, nu ştii cum bate vântul. Filipescu niciodată nu mi-a spus: ‘Gavrilă, du-te şi cazează aici, la Borcea’. Nu ascund faptul, aş fi ipocrit, m-am orientat şi eu, am văzut lumea pe unde merge, cum bate vântul şi m-am dus acolo (n.r. – Hotel Călăraşi), dar nu mi-a spus niciodată: ‘Bă, du-te acolo’.”

Gavrilă susţine că soţia lui Iliuţă a vândut la festivalul “Hora Mare” plăcinte şi covrigi, fără autorizaţie

Impresarul a afirmat că nevasta lui Vasile Iliuţă a vândut plăcinte şi covrigi la Festivalul Internaţional de Folclor “Hora Mare” fără autorizaţie şi fără casă de marcat. “Mă înspăimântă, mai tare, încă un lucru. Omule, când vrei să fii corect, vrei să arăţi că ai coloană şi când vrei să dai un exemplu, nu faci lucruri de genul acesta. La ‘Hora Mare’, pe terasă, am martori şi schiţe de amplasament, soţia domnului preşedinte Iliuţă a vândut covrigei şi plăcintă. Dându-şi seama că nu este în regulă ce se întâmplă şi că e conflict de interese şi că nu mai putea să fie preşedinte al Consiliului Judeţean, domnul preşedinte nu semnează contractul, altă infracţiune. Vinde covrigei şi plăcintă aici la oameni, fără autorizaţie, fără bonuri şi fără casă de marcat”, a menţionat Marius Gavrilă.

Vasile Iliuţă despre Gavrilă: “Se comportă astfel pentru că simte că nu mai poate să preia toţi banii, simte că vin controalele”

Referitor la aceste declaraţii, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, ne-a spus că toţi hotelierii călărăşeni ar trebui să câştige bani, nu doar Hotel Călăraşi, şi că a primit de la DNA o adresă prin care să îi pună la dispoziţie toate înscrisurile privind achiziţia de servicii de la compania Mix Music, iar despre subiectul ce are legătură cu soţia sa, preşedintele CJ nu a dorit să comenteze nimic. “Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis o adresă către Consiliul Judeţean Călăraşi, ca să îi punem la dispoziţie toate înscrisurile privind achiziţia de servicii de la SC Compania Artistică Mix Music Show SRL, în perioada 2016 şi până în prezent, documente care stau la baza achiziţiilor, plăţi şi procedura de atribuire şi de luare a contractelor încheiate. Este vorba despre dosarul 275, penal, pe 2016, deschis la DNA. Eu nu am făcut decât să trimit o adresă către Centrul Cultural, pentru a-mi pune la dispoziţie, ca să pot transmite aceste document, conform legii, către DNA. Ce căuta acea adresă la domnul Gavrilă? Domnul Gavrilă este angajatul Consiliului Judeţean? Nu conduce dumnealui Centrul Cultural, dumnealui se află în contract cu Centrul Cultural. Se comportă astfel pentru că simte că nu mai poate să preia toţi banii, simte că vin controalele. Eu vreau să verific contractele nu numai pe Mix Music, pe toată activitatea şi împreună cu Alina s-au constituit într-un punct de rezistenţă şi încearcă să intimideze să nu continue acţiunile de control, pe care le-am început. Referitor la ce a spus despre traficul de influenţă, eu i-am spus să fie echilibrat şi să ducă la fiecare operator din turism un autocar, două, pentru a fi un echilibru în distribuirea banilor, în judeţ. I-am spus că singurul în care nu poate să se încadreze, pentru că are un tarif mai mare, este Itu şi i-am zis: ‘Vorbeşte cu Itu, să îţi dea la acelaşi preţ pe care legea îţi permite’. Nu am făcut decât să vorbesc ca şi el să primească artişti la acelaşi preţ cu ceilalţi, fiind un operator de turism. Preţurile lui erau de patru stele, i-a primit la preţul de trei stele şi a fost de acord să îi dea şi lui din aceşti turişti la un preţ mai mic, ca să fie beneficiar şi acest operator de turism. E o minciună ce spune în legătură cu traficul de influenţă. Sunt preşedintele Consiliului Judeţean, reprezint judeţul Călăraşi, trebuie să fac bine judeţului Călăraşi şi agenţilor economici din Călăraşi. Scopul lui e puţină intimdare, ca să dau înapoi. Nu mai dau înapoi, merg mai departe cu ceea ce mi-am propus, să verific dacă şi-a făcut datoria şi dacă prin contractul pe care îl are el, şi-a executat obligaţiile faţă de cetăţenii judeţului Călăraşi. Referitor la aspectul discutat despre soţia mea, nu comentez, pentru că nici măcar nu cunosc aspectul acesta, nu comentez, deoarece nu ştiu despre ce este vorba”, a precizat Iliuţă.

Dinulescu, acuzat de Gavrilă că a vândut mici şi bere, cu acordul primăriei, fără a plăti chirie

Despre vicepreşedintele CJ, Marian Dinulescu, conducerea Mix Music spune că acesta merge din primărie în primărie şi le spune edililor-şefi să nu colaboreze cu această companie artistică pentru că Direcţia Naţională Anticorupţie o să îşi facă apariţia. Totodată, Dinulescu este acuzat că a vândut mici şi bere la un eveniment organizat de Consiliul Judeţean, cu acordul Primăriei Municipiului, fără a plăti chirie. “De trei-patru ani de zile şi dumneavoastră auziţi pe toată lumea că gata, a venit DNA-ul şi l-a luat pe Gavrilă. Nu a venit DNA-ul să mă ia. Nu mai vrea niciun primar să lucreze cu mine. Dinulescu merge din primărie în primărie, şi am înregistrări cu primari care îmi spun: ‘Băi, nu mai face cu Gavrilă, că ai să vezi că săptămâna viitoare vine DNA-ul’. De trei ani aud numai lucrul acesta. Ce să aibă cu mine? Mă chemase domnul preşedinte Filipescu să mă întrebe dacă la ‘Flori de Mai’ (n.r. – Festivalul – Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare Flori de Mai’) ar fi frumos şi în regulă să punem terase. Ţinând cont că e un festival şi că vine multă lume, nu prea arată bine cu 7.000 de corturi, cu terase, nu prea dă bine, la o zi de oraş mai merge, la o sărbătoare românească chiar e ceea ce trebuie. Când, la intrarea cabinetului domnului preşedinte era domnul Dinulescu, care a spus: ‘Taci, băi, umflatule. Ştii tu, te doare pe tine burta de călărăşeni?’ Cum sunt educat şi civilizat, am stat un pic, m-am uitat la dânsul şi a zis domnul Filipescu că am dreptate. Ia decizia domnul preşedinte să nu montăm nimic, când colo domnul primar, fără să aibă nicio legătură cu acest eveniment, cum e totul în România posibil, îi mută vizavi. Cine credeţi că era aici în centru, în prim-plan? Societatea şi băiatul domnului Dinulescu. V-am spus că acea societate care a vândut covrigei şi plăcinte nu a plătit chirie, numai oamenii de rând, că ei sunt proşti. Nici domnul Dinulescu nu a plătit chirie”, a declarat Marius Gavrilă.

Gavrilă spune că bradul amplasat de primărie pe platoul CJ, ar putea cădea pe călărăşeni, din cauza podoabelor care l-au îngreunat

Nici primarul Drăgulin nu a scăpat de gura directorului companiei Mix Music, Marius Gavrilă, care a menţionat că bradul pe care l-a amplasat primăria în faţa Consiliului Judeţean are o instalaţie care nu este corespunzătoare şi este mult prea împodobit, astfel încât acel brad ar putea cădea pe călărăşeni din cauză că s-a îngreunat foarte mult. “Mix Music a lucrat o singură dată cu primăria, acum trei ani. L-aţi întrebat şi pe domnul Drăgulin că sub umbrela lui Mix Music şi Centrul Cultural se cheltuie nişte milioane şi nu întreabă nimeni cum. DNA-ul a fost la primărie şi a cerut toate actele. A ridicat acte cu mascaţii. Mai nou, aici, în faţă, strig tare de tot şi vă spun, am spus şi ieri domnului primar şi m-a rugat să mă duc la dânsul că nu poate veni la conferinţă pentru că e la Bucureşti. Până acum am organizat noi luminile. Anul acesta nu le-am organizat noi pentru că Primăria a făcut un parteneriat cu Centrul Cultural. Şi mă întreb oare de ce. S-a aprins bradul pe 1 decembrie, a mers 60 de minute, s-a oprit şi s-a mai aprins pe 6 decembrie. Fiecare instalaţie are o greutate. După ce că l-a făcut, au şi îngreunat bradul. Bradul acela o să cadă. Noi veneam pe lângă brad cu şufe şi puneam acele instalaţii pe şufe, să nu îngreunăm bradul. Cum să aducem aici oameni cărora să le punem viaţa în pericol?”, a spus Gavrilă.
Oare Marius Gavrilă şi-ar dori ca Primăria Municipiului să încheie contract cu Mix Music ca să se ocupe el de tot, şi de brad şi de iluminat?
Contactat telefonic, edilul municipiului Călăraşi, Daniel Drăgulin, ne-a spus că luni, la întâlnirea pe care o avea cu mass-media locală, va aduce la cunoştinţă detalii cu privire la afirmaţiile lui Marius Gavrilă.