Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea, începând din data de 11 mai 2020, a trei sesiuni de primire a cererilor de finanțare. Este vorba despre SubMăsura 5.1 – beneficiari publici și privați, SubMăsura 5.2 și SubMăsura 17.1 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, în perioada 11 mai – 31 iulie 2020 se va desfășura prima sesiune din 2020 pentru depunere on-line a cererilor de finanțare prin submăsura 5.1 „Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile și ale evenimentelor catastrofale probabile” și prin SubMăsura 5.2 „Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale”.

De asemenea, începând tot din 11 mai și până la data de 30 noiembrie 2020 solicitanții pot depune on-line cereri de finanțare la AFIR pentru SubMăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor – sesiune destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 și aferente culturilor de primăvară pentru anul 2020”.

Fondurile disponibile în cadrul SubMăsurii 5.1 pentru beneficiarii publici, respectiv pentru  instituţii publice cu atribuţii în prevenirea şi limitarea răspândirii pestei porcine africane (PPA), sunt de 4.750.000 de euro, din care 2.310.000 de euro sunt destinați investițiilor în instalații pentru dezinfecție, 1.700.000 de euro pentru achiziția de autoutilitare probe și dotarea laboratoarelor și 740.000 de euro pentru investiția în camere frigorifice. Rata maximă a sprijinului public nerambursabil va fi de 80% din totalul cheltuielilor eligibile. În cazul în care sunt îndeplinite cumulativ anumite condiții menționate în Ghidul solicitantului, rata sprijinului poate ajunge la 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea maximă a unui proiect pentru beneficiarii publici va fi de 250.000 de euro, pentru investiții în instalații și echipamente pentru asigurarea biosecurității și infrastructură sanitară în cadrul fermelor (de ex.: construcția și dotarea filtrului cu grup sanitar și dușuri, vestiare etc.).

Pentru beneficiarii privați ai SubMăsurii 5.1 sunt disponibili în această sesiune 8.289.804 euro. Rata maximă a sprijinului public nerambursabil va fi de 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru fermierii individuali și 100% cheltuieli eligibile pentru grupuri de fermieri. Valoarea maximă a finanțării se ridică la 250.000 de euro pe proiect pentru investiții în instalații, echipamente pentru asigurarea biosecurității și infrastructură sanitară (de ex.: construcția și dotarea filtrului cu grup sanitar și dușuri, vestiare etc.) în cadrul fermelor. Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin SubMăsura 5.1 – privați sunt fermierii, cu excepția persoanelor fizice neautorizate, cooperativele (cooperativele agricole și societățile cooperative agricole) și grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare care deservesc interesele membrilor.

Fondurile disponibile pentru SubMăsura 5.2 „Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente catastrofale” sunt de 3.677.431 de euro. Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% și nu va depăși o valoare de 200.000 de euro pe proiect. Solicitanții eligibili pentru sprijinul acordat prin sM 5.2 sunt fermierii (cu excepția persoanelor fizice neautorizate) și cooperativele agricole, grupurile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.

Pentru Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor – sesiune destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 și aferente culturilor de primăvară pentru anul 2020” sunt disponibili în această sesiune 15.000.000 de euro. În cadrul acestei măsuri, ca un element de noutate, este faptul că depunerea dosarelor la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale este continuă până la data de 30 noiembrie 2020, indiferent de epuizarea fondurilor, existând posibilitatea suplimentării fondurilor în funcție de interesul potențialilor beneficiari. Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, iar beneficiarii acestei submăsuri sunt fermierii activi.

Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Depunerea cererilor de finanțare la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru cele trei submăsuri se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 11 mai 2020, ora 09:00.