AHC Dunărea Călărași are un nou antrenor
Echipa de handbal Dunărea Călărași are un nou tehnician principal. Este vorba despre Gabriel Armanu. Noul antrenor al formaţiei călărășene a condus și primul antrenament în Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din municipiul Călărăși.
Prezentarea noului antrenor principal al echipei călărășene
Data și locul nașterii: 30 decembrie 1972, Bacău
Primii antrenori pe care i-a avut: Sandu Spătaru (Școala nr. 28 Bacău) – Ioan Gheorghe (CSS Bacău).
Echipe la care a evoluat: IMU Bacău, Știința Bacău, Fibrex Nylon Săvinești, Dinamo București, Știința Municipal Dedeman Bacău.
Echipe antrenate: le-a promovat pe Știința Municipal Dedeman Bacău și CSM Bacău în prima ligă, cu prima mergând în cupele europene, iar pe cea de-a doua salvând-o de la retrogradare în sezonul trecut.
Palmares ca jucător: de trei ori campion al României (de două ori cu Fibrex, o dată cu Dinamo), de două ori vicecampion al României (o dată cu Fibrex și o dată cu Dinamo), de trei ori câștigător al Cupei României (de două ori cu Fibrex, o dată cu Dinamo), prima participare a unei echipe românești în Champions League cu Fibrex, semifinalist al Cupei EHF cu Dinamo, component al echipei naționale a României
Palmares ca antrenor: şase titluri de campion și patru de vicecampion cu echipele de juniori ale CSM Bacău.
În iulie 2019, Gabriel Armanu a fost numit în funcția de antrenor coordonator al selecționatei României de cadeți alcătuită din sportivi născuți în anii 2004 şi 2005.
Antrenori preferați: Aihan Omer (la pregătirea tehnico-tactică a jocurilor)/Petre Ivănescu (la nivelul pregătirii psihologică).
Gabriel Armanu întregește astfel „legiunea băcăuană” a formaţiei călărășene, care cuprinde nu mai puțin de 12 jucători care au evoluat, de-a lungul timpului, la echipele din Bacău.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.