Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, la nivelul județului Călărași, au fost desfășurate în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și terase, acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru a nu permite desfășurarea unor activități care ar duce la creșterea numărului de infectări.

La activitățile desfășurate au participat polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri, precum și reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

În urma activităților desfășurate, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Călărași, echipele mixte au efectuat controale la 96 de societăți comerciale.

Totodată, au fost aplicate 108 de sancțiuni contravenționale la legea 55/2020, în valoare de 13.000 de lei. De asemenea, polițiștii au verificat în vederea respectării măsurii de siguranță 465 de mijloace de transport, 122 fiind mijloace de transport în comun și 1.043 persoane, dintre care 155 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 888 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.

Autoritățile le reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Acțiunile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.