Primăria Municipiului Călărași: „Avem grijă de sănătatea seniorilor noștri, dar și de cea a personalului medical!

De astăzi, de la ora 12.00, personalul din prima linie aparținând Căminului pentru persoane vârstnice “Antim Ivireanul”, din subordinea Primăriei Călărași, intră în izolare la locul de muncă pentru o perioadă de 14 zile. Este vorba de asistenți medicali, infirmiere și îngrijitoare, cărora le vor fi asigurate toate cele necesare, pe perioada izolării. Ieri, o parte dintre ei și-au făcut bagajele, iar astăzi și-au lăsat familiile acasă, pentru siguranța celor 29 de seniori din Căminul pentru persoane vârstnice “Antim Ivireanul”.

Măsura este reglementată de Ordonanța Militară nr 8/09 Aprilie 2020 și este aplicată începând de astăzi, 11 Aprilie. Cei 16 angajați de specialitate ai Căminului pentru persoane vârstnice “Antim Ivireanul” sunt împărțiți în două ture, primii 8 dintre ei urmând să locuiască pentru 14 zile la locul de muncă, iar ceilalți 8 se izolează la domiciliu, celor două ture fiindu-le interzis orice contact. Angajaților le vor fi asigurate materiale de protecție, produse de igienă și hrană.

Primăria Călărași, prin Conducerea Căminului pentru persoane vârstnice “Antim Ivireanul” a găsit soluții pentru cazarea asistenților medicali, infirmierelor și îngrijitoarele, Ordonanța Militară nr. 8 urmând să fie respectată întocmai.

Reamintim faptul că Primăria Municipiului Călărași a dispus încă de la începutul epidemiei cu noul coronavirus, mai exact din data de 9 Martie, interzicerea accesului vizitatorilor în Căminul pentru persoane vârstnice “Antim Ivireanul”. Mai mult, anticipând Ordonanța Militară nr. 8, conducerea Căminului a dispus, începând cu 1 Aprilie, împărțirea în două ture a personalului, pentru a fi pregătită de izolare oricând o parte dintre angajați.

Facem mențiunea că pe perioada stării de urgență, aparținătorii sau susținătorii legali ai persoanelor vârstnice pot cere suspendarea contractului și transferul la domiciliu, numai sub declarație pe proprie răspundere că sunt asigurate toate condițiile de siguranță. În această situație se regăsesc două persoane pentru care s-a cerut suspendarea contractului.