Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a recepționat, astăzi, 9 aprilie, 12 locuinţe destinate închirierii, pentru tinerii specialiști din domeniul sănătăţii din municipiul Călărași (județul Călărași).

Locuințele (șase apartamente cu două camere şi șase apartamente cu trei camere) au fost construite în amplasamentul din strada Prelungirea Independenței nr. 5A, cu regim de înălţime S + P + 2E (subsol + parter + două etaje), valoarea investiției fiind de 2.840.861,05 lei. Consiliul Județean Călărași a pus la dispoziție terenul și a finanțat suma necesară branșamentelor la utilitățile locuințelor.

Până în prezent, în județul Călărași, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 367 de unități locative.

În cadrul Programului Locuințe pentru Tineri, derulat de Agenția Națională pentru Locuințe, se construiesc și locuințe pentru medicii rezidenți, venind astfel în sprijinul tinerilor specialiști din domeniul sănătății, ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2097 din 5 iulie 2019 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.916,42 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.