Sub bagheta coregrafică a maestrului Aurel Mailat şi mai ales datorită sprijinului necondiţionat al Consiliului Judeţean Călăraşi, sâmbătă, 21 septembrie, Ansamblul Folcloric „Bărăganul” al Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi a impresionat juriul şi publicul Festivalului – Concurs Internaţional „Neos Marmaras Cup 2019”  din Grecia.

„Vrem să împărtăşim cu dumneavoastră bucuria noastră imensă, pentru că azi am reuşit performanţa de a aduce acasă, la Călăraşi, premii care reprezintă răsplata extraordinară în urma muncii noastre asidue. Aducem în judeţul Călăraşi, tocmai din Grecia, Marele Premiu al Festivalului – Concurs Internaţional ‘Neos Marmaras Cup 2019’ şi locul 1 pentru cea mai bună prestaţie dintre toate cele opt ţări participante la acest concurs internaţional! Fără muncă, fără dragoste şi pasiune pentru dansul popular românesc, dar mai ales fără această prietenie care ne leagă de mulţi ani de zile, nu am fi reuşit această performanţă nemaipomenită! Suntem o familie! Ansamblul Folcloric ‘Bărăganul’ este o familie unică! Vă mulţumim pentru toată aprecierea şi vă suntem veşnic recunoscători pentru susţinere. Fără dumneavoastră, publicul, spectacolele noastre nu ar avea culoare!”, au declarat membrii Ansamblului Folcloric „Bărăganul”.

„Felicitări pentru succesul, dăruirea și talentul vostru! Suntem mândri că aţi dus spiritul Bărăganului românesc în frumoasa Elada și v-aţi întors acasă cu Marele Trofeu!”, au afirmat reprezentanţii Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi.

*Winners – Neos Marmaras Cup 2019.

  1. România – Bărăganul, Călăraşi
  2. Bulgaria – 7/8, Dobrich
  3. Croaţia – Sv. Ana, Novi Zagreb

*Best youth groups-

  1. Serbia – Radost
  2. Ukraina – Barvinok
  3. Ukraina – Sjajivo