Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că, în data de 16 mai 2020, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal – Campania 2019.

Astfel, până în prezent, s-au autorizat 30.491 de fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 de euro.

Potrivit art. 1, alin 6, din Hotărârea de Guvern nr. 351 din 05.05.2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019 – Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor prevăzute la alin. 5 la suprafețele eligibile pentru anul 2019”, au rezultat următoarele cuantumuri: 212,8841 de euro pe hectar pentru soia; 94,6683 de euro pe hectar pentru lucernă; 118,0473 de euro pe hectar pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe; 210,0058 de euro pe hectar pentru cânepă pentru ulei și/sau fibră; 623,3161 de euro pe hectar pentru orez; 1.386,0929 de euro pe hectar pentru sămânță de cartof; 528,9442 de euro pe hectar pentru hamei; 829,3367 de euro pe hectar pentru sfeclă de zahăr; 1.717,9913 euro pe hectar pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp; 539,8844 de euro pe hectar pentru castraveți pentru industrializare cultivați în câmp; 4.649,1189 de euro pe hectar pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă; 268,9760 de euro pe hectar pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre; 1.000 de euro pe hectar pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,7496 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329 din 03 octombrie 2019.