Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) -Centrul Județean Călărași informează că se depun cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activitãții crescãtorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, pe o perioadă de 20 de zile lucrătoare de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăsește în OUG nr. 150/27.08.2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 809 din data de 2 septembrie 2020 și poate fi descărcat de pe site-ul APIA,  www.apia.org.ro, accesând următorul link:

http://www.apia.org.ro/ro/ajutor-de-stat-covid-19

Cererile se depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe rază căruia își are sediul social sau la centrul județean al APIA unde a depus cererea de solicitare pentru măsura 14 – Bunăstarea animalelor – pachetul A) – Plãți în favoarea bunãstãrii porcinelor, din cadrul PNDR  2014-2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la centrele județene APIA, respectiv al municipiului Bucureşti și prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.

Beneficiarii sunt crescători care dețin animale din specia suine, respectiv, întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care desfăşoară activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor.

Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, funcție de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrășat și animale de reproducție.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate: să dețină exploatație cu cod ANSVSA înregistrată/autorizată sanitar veterinar; să desfășoare activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor în semestrul I al anului 2020, cu excepția celor care dețin exploatații aflate în imposibilitate de populare din cauza măsurilor de restricție sanitare veterinare generate de evoluția pestei porcine africane; să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01); să nu se afle în reorganizare, faliment sau lichidare în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019.

Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducție (scroafe și scrofițe).

Valoarea totalã ce poate fi acordatã pentru fiecare beneficiar nu poate depãși  echivalentul în lei a 100.000 de euro.

Ajutorul de stat poate fi cumulat cu alte forme de sprijin acordate în conformitate cu Comunicarea CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), fără a depăși echivalentul în lei a 100.000 de euro pentru același beneficiar.