Absolvenţii clasei a XII-a, care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat până acum, mai au o şansă în sesiunea de toamnă care începe pe 16 august. Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Călăraşi, Constantin Tudor, a declarat, pentru “Observator de Călăraşi”, că 598 de elevi s-au înscris la a doua sesiune a Bacalaureatului din acest an. Dintre aceştia, 324 sunt din seria curentă, iar 274 sunt din promoţiile anterioare.  Aceeaşi sursă ne-a precizat că pentru sesiunea din toamnă, sunt disponibile trei centre de examen: unul în municipiul Călăraşi – Colegiul Economic, unul în oraşul Lehliu Gară – Liceul “Alexandru Odobescu” şi unul în municipiul Olteniţa – Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu”. Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba română/ limba maternă, va avea loc în zilele de 16 şi 17 august, urmată în intervalul 17 – 19 august de evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, după care candidaţii vor susţine evaluarea competenţelor digitale, pe 18 şi 19 august. Probele scrise vor începe în data de 22 august 2016, cu cea de limba şi literatura română. Pe 23 august se va susţine proba de limba şi literatura maternă. Proba obligatorie a profilului va avea loc în data 24 august 2016, iar cea la alegere a a profilului şi specializării pe 26 august. Primele rezultate se vor afişa pe 29 august, până la ora 16:00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16:00 şi 20:00. În zilele de 30 şi 31 august, contestaţiile vor fi soluţionate, iar pe 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.