Astăzi au fost recepţionate 56 de locuinţe pentru tineri în municipiul Oltenița

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a recepționat astăzi, în municipiul Oltenița, județul Călărași, 56 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii. Locuințele (14 garsoniere, 20 de apartamente cu două camere şi 22 de apartamente cu trei camere), distribuite în patru blocuri, au fost construite în amplasamentul de pe bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 26 – 30, cu regim de înălţime S+P+3E (subsol + parter + trei etaje).

Până în prezent, în județul Călărași, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 379 de unități locative.

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de Agenția Națională pentru Locuințe în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia ANL de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 2097 din 5 iulie 2019 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.916,42 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.