Astăzi se încheie Târgul de Toamnă de la Călăraşi, aşa că dacă doriţi să gustaţi din delicioşii mititei, din gogoşi, pastramă sau să profitaţi de parcul de distracţii, mai aveţi la dispoziţie câteva ore. Târgul a început pe 1 septembrie şi, ca în fiecare an, se încheie pe data de 8 septembrie.

Directorul Serviciului Public Pieţe şi Oboare (SPPO) Călăraşi, Vasile Manea, ne-a declarat că Bâlciul s-a desfăşurat, până acum, în condiţii normale, neexistând evenimente neplăcute. „Bâlciul s-a desfăşurat în condiţii bune, până acum, fără evenimente neplăcute. Timpul a ţinut cu noi şi a fost vreme foarte frumoasă. Am discutat cu agenţii de vânzări, iar anul acesta, faţă de alţi ani, foarte mulţi dintre aceştia nu sunt mulţumiţi de vânzări. Vizitatori am avut destui, în special sâmbătă şi duminică, dar probabil că foarte mulţi dintre ei lucrează la stat, iar salariile se dau după 10 septembrie, dar ca organizare, eu sunt foarte mulţumit. Ţin să mulţumesc celor care m-au sprijinit: Poliţia municipală, Poliţia locală, Jandarmeria Călăraşi, DSVSA, Urban, Primăria Călăraşi. Sanepidul a verificat tot timpul terasele, toată lumea m-a sprijinit. Am avut un punct de prim-ajutor, un asistent medical care a stat non-stop aici. Au fost şi cei de la Crucea Roşie prezenţi în târg. Deci, nu pot să mă plâng. Urban-ul a ridicat gunoiul tot timpul, a  fost curăţenie. Singurul lucru pe care l-am constatat este faptul că au mers binişor terasele şi parcurile de distracţie, dar pe anumite segmente, spre exemplu la jucării, haine, nu s-a făcut vânzare bună. Sperăm că şi astăzi vor mai veni călărăşenii ca să îşi cumpere pentru şcoală ghiozdane, uniforme, dar şi alte obiecte necesare elevilor. Foarte bine a mers şi sectorul de fructe de la cei din Argeş, care au vândut toată marfa. În fiecare an, am cinci-şase producători din Argeş care vin cu pere şi prune. Au mai venit meşteşugari care au atestate de producător, din Bistriţa-Năsăud, din zona Ardealului în mod special, cu haine de piele Avem o firmă din Bucureşti care vine în fiecare an cu blănuri. Parcul de distracţii, 80% este ocupat de trei firme din Buzău, în rest, la terase, legume şi fructe, majoritatea sunt din Călăraşi. Cred că astăzi, fiind şi sărbătoare, va fi o afluenţă mare de vizitatori. Tineretul vine în mod special seara. Bâlciul se va închide astăzi, probabil după miezul nopţii. Imediat după ce se finalizează târgul, trebuie să ne pregătim pentru a face un pic de ordine, deoarece sâmbătă şi duminică vine Oborul şi nu vreau să îi las stradal, pentru că există pericol de accidente. În interior, echipa de la Pieţe şi Oboare va face curăţenie, iar pe sectorul exterior ne-a sprijinit şi ne sprijină în continuare cei de la Urban. Cu parcul de distracţii a pornit târgul un pic mai greu. E bine că nu au existat evenimente majore şi sperăm ca nici astăzi să nu fie. După părerea mea, târgul a fost mai curat, mai aerisit ca în alţi ani. Constat, şi mi-au zis şi cei din Buzău, care circulă mult, că aici lumea vine cu plăcere, iar acest lucru nu face decât să ne bucure”, a declarat Vasile Manea. Vă reamintim că la ediţia din acest an au fost repartizate 33 de spaţii pentru alimentaţie publică, nouă spaţii pentru parcurile de distracţie şi 81 de tarabe pentru societăţile comerciale de mărfuri industriale.