Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (OMADR) nr. 24/23.01.2018, desfăşoară în această perioadă verificări la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la controalele pe teren în cadrul Campaniei 2018.

În ce privește controalele aferente unor obligații specifice, acestea vor avea loc în iarnă sau în primăvara

anului viitor.

Obiectivul controalelor pe teren este de a verifica, pe un eşantion de cereri, condiţiile de acordare a sprijinului financiar. Mai exact, scopul verificărilor la fața locului este acela de a controla condiţiile în care se acordă ajutorul în conformitate cu art. 37 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea, mai exact verificarea fiecărei parcele

declarate: eligibilitate, localizare, suprafaţă şi aspecte privind utilizarea/acoperirea terenului. Fiecare verificare la fața locului va fi obiectul unui raport de control conform art. 41 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 ce permite revizuirea detaliilor verificărilor efectuate și întocmirea concluziilor privind conformitatea cu criteriile de eligibilitate, angajamentele și alte obligații. Pentru respectarea termenului stabilit privind finalizarea controalelor pe teren, 738 de funcționari, inspectori din cadrul serviciilor control pe teren și inspecții ale centrelelor judeţene ale APIA se vor afla pe teren.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură roagă fermierii să colaboreze în această perioadă cu specialiștii acestei instituţii pentru a realiza programul de verificare stabilit.

De asemenea, APIA doreşte să  mulțumească pe această cale tuturor pentru înțelegere și sprijin.