Pe 22 decembrie, autorităţile călărăşene au marcat 27 de ani de la căderea regimului comunist. Evenimentul a fost organizat la Troiţa Eroilor Revoluţiei din Piaţa Orizont, unde a avut loc un ceremonial religios şi militar în memoria eroilor care şi-au jertfit viaţa şi au contribuit la victoria Revoluţiei Române din decembrie din 1989. Cu această ocazie, prefectul judeţenului Călăraşi, George Iacob, a prezentat următorul mesaj: „Dragi călărășeni, în această zi ne aducem aminte de finalul lui Decembrie ‘89, emblematic pentru istoria României. Atunci, prin puterea celor care s-au revoltat curajos împotriva dictaturii, destinul țării noastre s-a schimbat fundamental. Cred, însă, că în spatele curajului lor a stat nu doar frustrarea anilor de dictatura comunistă, ci și viziunea deschiderii României către un viitor european. În Decembrie 1989 s-au deschis larg porțile României spre libertate, demnitate și prosperitate, dar, din păcate, mai este nevoie de încă mulți pași hotarati pe această cale. Societatea civilă, ca și economia de piață, beneficiază de un cadru legislativ clar și temeinic. Pentru a funcționa bine, atât societatea civilă cât și economia de piață au, însă, nevoie de oameni. Este nevoie de oameni curajoși, care să-și asume efortul vizionar pentru viitorul României, la fel ca în Decembrie 1989. Stimați concetățeni, spiritul acelor zile de final ale unui an și ale unei epoci, acel spirit al libertății și al responsabilității trebuie să ne călăuzească tuturor pașii pe care îi avem de făcut, mersul înainte. După atâția ani în care am traversat o tranziție dură, avem în față calea către o viață mai bună. De aceea, nu avem voie să șovăim pe acest drum, să sacrificăm speranța pe altarul unor dispute politice sterile, al intereselor meschine. Nu va fi ușor, dar altfel nu vom merita să ne uităm în ochii celor care au luptat atunci și nici să mai vorbim despre eroii acelui Decembrie ‘89! Libertatea câștigată cu sacrificii ne obligă! Vă doresc, tuturor, sărbători cu pace și bucurie, iar anul care vine să ne împlinească cele mai frumoase așteptări!”.

revolutie