Cadeții naționalei de handbal a României au fost vineri oaspeții Primăriei Municipiului Călărași.

„M-am bucurat să le pot vorbi de mișcarea sportivă călărășeană pe care o susțin și de emulația creată în rândul tinerilor și copiilor din municipiul nostru!”, a declarat primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin.

Naționala de cadeți a României, sportivi născuți în 2004/2005, s-a aflat, în perioada 9 – 16 februarie, la Călărași, pentru un stagiu de pregătire care s-a încheiat cu două partide amicale în compania reprezentativei Macedoniei de Nord, sâmbătă, 15 februarie, de la ora 17:00, și duminică, 16 februarie, de la ora 11:00, în Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”.