Vineri, 25 septembrie, la nivelul întregii țări, s-a desfășurat evenimentul „Noaptea Bibliotecii 2020”, o manifestare culturală menită să popularizeze aceste instituții parcă tot mai ocolite în ultima vreme. Acest eveniment a fost inițiat de Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și a avut ca motto „Pe timp de noapte protejează-te citind!”. Cei de la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași au pregătit și ei o seară culturală pentru cetățenii orașului.

Deși evenimentul a început după lăsatul serii, călărășenii au venit în număr destul de mare, în limitele impuse de măsurile anti-covid, pentru a cunoaște biblioteca și activitățile ei. Am început cu un tur. Printre diferite desene și sculpturi ale artiștilor locali, întâlniri literare și oameni care citeau, am urcat la primul etaj, care găzduiește sala „Enciclopedia” și „Clubul Artelor Nirvana”. Pe lângă volumele care așteaptă în mod obișnuit să fie împrumutate de adulți și copii, era instalată chiar la intrare o „scenă a crimei” inspirată din cărțile Agathei Christie.

La etajul al doilea este locul destinat copiilor, şi anume sala „Regina Maria”. Acesta este amenajat precum o grădiniță – cu scaune colorate, creioane, jucării și, bineînțeles, multe cărți dintre care cei mici să poată alege.

Oamenii care au un apetit mai mare pentru cercetare își pot potoli setea la etajul al treilea, în sala „Maria Cuțarida Crătunescu”. Iar la etajul al patrulea, pe lânga Sala Presei „Odobesciana” și Mediateca Millenium se află un balcon de unde poți vedea de la înălțime o mică bucățică din împrejurimi. Mai există și un al cincilea etaj, care găzduiește „Sala Himera” și spre care niște scări albe te duc parcă într-un basm. Nu am aflat ce se afla la capătul lor, căci la parter urma să înceapă o piesă de teatru.

Dar, până să cobor, nu am putut să nu observ dotările moderne ale Bibliotecii Judeţene, două săli cu computere performante, una conținând Mediateca, unde am fost întâmpinat de muzica lui Placido Domingo, iar cealaltă găzduind Smart Lab, un laborator unde se poate face proiectare și printare 3D și se poate folosi tehnologie de Realitate Virtuală. Conform lui Gabriel Savu, bibliotecar, „Alexandru Odobescu” este singura bibliotecă publică din țară care ar avea un astfel de laborator.

Întorcându-mă la parter, i-am putut admira pe tinerii coordonați de Simona Calciu, care au prezentat o piesă de teatru-forum. Acest tip de reprezentație presupune ca, după ce scurta piesă a fost jucată o dată, aceasta se reia, însă alte persoane pot cere să ia locul unuia dintre personaje și să modifice astfel cursul acțiunii.

Evenimentul s-a încheiat spre miezul nopții, însă biblioteca și facilitățile ei rămân deschise după programul obișnuit pentru toți cei care consideră că o noapte de cultură din când în când nu este suficientă și vor să repete experiența și pe timpul zilei.