Centrul Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi va organiza în data de 28 noiembrie 2017, ora 18:00, acţiunea caritabilă “Viaţă pentru David”. La eveniment vor evolua pe scenă copiii Grupului Flores Campi şi cei din cadrul Ansamblului Folcloric „Bărăganul”. Persoanele cu suflet mare sunt aşteptate la manifestarea umanitară pentru a da o nouă şansă la viaţă micuţului David cu ajutorul donaţiilor.

Reamintim că David a fost supus unor noi investigaţii medicale în Italia, unde doctorii de acolo au spus că băieţelul suferă de sindromul Alagille. Acest sindrom este o tulburare genetică ce se caracterizează prin faptul că un om are mai puţine canale biliare în ficat comparativ cu o persoană normală.

Medicii încearcă să-i ţină micuţului sub control valorile bilirubinei şi ale colesterolului şi să-i calmeze pruritul. Având în vedere acest diagnostic, doctorii italieni s-au întrunit ieri şi au discutat cu părinţii, urmând ca David să fie trecut pe lista de aşteptare, în vederea identificării unui donator pentru operaţia de transplant.

Până la operaţia de transpalnt, părinţii copilului sunt nevoiţi să meargă periodic în această ţară, la control medical, împreună cu băiatul, lucru ce implică multe costuri.